Catinca Tăbăcaru, curator de artă, co-director artistic Târgul RAD, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Târgul de artă contemporană RAD Art Fair, care va avea loc în București, are scopul de a ”mișca societatea și cultura din România, a spus aceasta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„Am participat la zeci de târguri de artă din străinătate, însă m-a întristat faptul că nu prea am întâlnit români. Am locuit în New York și m-am întors în România. Este foarte plăcut să faci parte din ceva se află la început. Nu este la zero, că sunt multe galerii în România, dar este un început. În America, lucrurile erau bine așezate, iar practica este diferită”, a declarat Catinca Tăbăcaru.
Pentru prima dată în România, 20 dintre cele mai renumite galerii românești se unesc într-o colaborare de amploare și organizează un târg de artă. Târgul RAD este creat de galeriile de artă, pentru galerii, în cea mai mare inițiativă colaborativă de până acum din România.
„Inițial, gândul meu a fost că nimeni nu o să vină la acest eveniment (colecționari, curatori etc), ci vor apărea dacă există o scenă mult mai mare, ceea ce s-a și întâmplat. Am făcut târgul pentru că vrem să maturizăm piața. Vrem mișcăm cultura și societatea din România”, a declarat curatorul de artă.
Conform acesteia, din arta contemporană se fac mulți bani. „Un tablou poate ajunge la 500 de milioane de dolari. Un artist contemporan poate să vândă la niște prețuri imense, dar poate să vândă și piese mai mici, adică prețurile sunt mai mici, care înseamnă că ai o piață mult mai largă, mult mai robustă și pot să începi mai devreme.”
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”